Faza soldaților sovietici din Eltigen a marcat începutul eliberării Crimeii, iar cuvintele mândre „Țara Focului” au devenit un simbol al curajului și gloriei fără egal.
Instrucțiuni
Pasul 1
Eltigen, tradus din tătarul din Crimeea - „țara eroilor”, și-a justificat pe deplin numele. O mică bucată de pământ, un cap de pod de trei kilometri de-a lungul frontului și adânc de un kilometru și jumătate, a devenit un loc de manifestare a eroismului în masă al soldaților sovietici. În toamna anului 1943, s-a dezvoltat o situație favorabilă pentru expulzarea invadatorilor fascisti germani de pe teritoriul peninsulei Crimeea. În acest moment, Peninsula Taman și Istmul Perekop erau complet eliminate de inamic. Trupele germane fasciste din Crimeea au fost blocate de pe uscat. Cartierul general al Înaltului Comandament Suprem a decis să lovească gruparea din Crimeea din nord și est. Frontul nord-caucazian a primit ordin să traverseze strâmtoarea Kerch. Operațiunea a fost numită Kerch-Eltigen. Planul său prevedea aterizarea simultană a forței principale de aterizare la nord de Kerch și aterizarea auxiliară în direcția Eltigen la sud de Kerch. La prima aruncare a ambelor aterizări, au defilat batalioane ale marinei flotei Mării Negre. Debarcarea Eltigen trebuia să cucerească portul Kamysh-Burun, să ducă acolo cea de-a 117-a divizie de gardă și, împreună cu diviziunile debarcării principale, să elibereze Peninsula Kerch.
Pasul 2
În ziua aterizării de 1 noiembrie, marea furtunoasă, băncile de nisip și focul inamic au împiedicat nava de aterizare să se apropie direct de coastă. Soldații au parașutat în apă uneori la 100-150 metri de țărm. Pentru a ajunge la coastă, parașutiștii au fost nevoiți să-și arunce sacii de duffel, rațiile uscate și adesea cizmele, lăsând doar arme și muniție. Debarcarea a avut loc sub un puternic foc inamic. În prima noapte, aproximativ trei mii de oameni au aterizat pe mal, pierderea de personal a ajuns la o mie și jumătate de luptători. În următoarele două zile, încă vreo patru mii de soldați, 11 tunuri, aproximativ 40 de tone de diverse încărcături au reușit să aterizeze pe capul podului. Capul de pod capturat a fost împușcat de focul inamic de pe țărm, a fost supus raidurilor aeriene constante și bombardamentelor de artilerie ale navelor inamice.
Capul de pod a fost numit „Tierra del Fuego”, ceea ce reflecta pe deplin situația de la locul de aterizare. Primul eșalon al aterizării principale a aterizat cu succes la nord de Kerch până la sfârșitul lui 3 noiembrie. Apoi, navele Flotei Militare Azov au stabilit o trecere, care a transferat în mod constant întăriri, arme și muniție la capul podului. În ciuda acestui fapt, debarcarea principală nu a putut avansa dincolo de Peninsula Yenikalsky și la sfârșitul lunii noiembrie a intrat în defensivă. În acest sens, poziția grupului de aterizare Eltigen s-a deteriorat semnificativ. Nu a putut lua portul Kamysh-Burun, în legătură cu care a fost anulată debarcarea diviziei 117.
În noaptea de 7 decembrie 1943, din ordinul comandamentului, toți cei care se puteau mișca, și asta înseamnă mai mult de o mie și jumătate de parașutiști, au mers la descoperire. Spargând inelul inamic, au ajuns la Kerch peste noapte și, lovind neașteptat naziștii din spate, au ajuns la Mithridates și străzile adiacente. Apoi au luptat încă patru zile.
Pasul 3
Cu toate acestea, din punctul de vedere general al acelei perioade, operațiunea de debarcare Kerch-Eltigen a fost una dintre cele mai mari operațiuni de debarcare din Marele Război Patriotic. Deși trupele sovietice de la acea vreme nu au reușit să elibereze Peninsula Kerch, operațiunea de debarcare Kerch-Eltigen a avut o importanță militară-politică importantă: ca urmare, forțe inamice semnificative au fost trase din direcția Perekop și intenția sa de a efectua un contraatac. cu privire la înaintarea trupelor celui de-al patrulea front ucrainean a fost zădărnicită.
