Cel mai înalt sistem montan din Rusia este Caucazul Mare, care se întinde între Marea Neagră și Marea Caspică. De obicei, când vorbesc despre Munții Caucazului, aceștia sunt uniți cu Caucazul Mic. Cel mai înalt munte din Rusia - Elbrus - se află, de asemenea, în Caucazul Mare.
Caucazul Mare
Munții maiestuoși din Caucazul Mare se întind pe mai mult de 1150 km. Acestea încep în regiunea Anapa și se termină pe coasta Caspică. Lățimea lanțului muntos în diferite locuri variază de la 32 km la 180 km. Deoarece acest lanț este foarte lung, este împărțit în plus în Caucazul de Vest, Central și de Est.
Foarte sus, acești munți strălucesc cu vârfurile lor înzăpezite pe tot parcursul anului. Ghețarii din sistemul Caucazului Mare nu se topesc nici în cea mai fierbinte oră de vară. În total, există mai mult de două mii de ghețari, majoritatea se află în Caucazul Central, unde sunt concentrate cele mai înalte vârfuri, inclusiv Elbrus.
Flora și fauna din munții din Caucazul Mare sunt foarte diverse. Schimbările semnificative și uneori destul de accentuate ale înălțimii permit florei și faunei din zone climatice complet diferite să coexiste într-o zonă relativ mică.
Din păcate, drumețiile în munții Caucazului sunt uneori dificile din cauza faptului că granițele Rusiei cu Georgia și Azerbaidjan trec de-a lungul lanțului Caucazului Mare.
Elbrus este cel mai înalt munte din Rusia
Înălțimea lui Elbrus este de 5642m. Acesta este cel mai înalt punct nu numai în Rusia, ci și în Europa. Localnicii numesc acest munte „Muntele nesfârșit al înțelepciunii și conștiinței”. Potrivit cercetărilor oamenilor de știință, Elbrus a fost odată un vulcan, dar a dispărut de mult, iar acum este complet acoperit cu un strat impresionant de gheață. Cu toate acestea, prezența izvoarelor minerale lângă Elbrus mărturisește fără echivoc trecutul său.
Elbrus este numit și Muntele cu două capete, deoarece are două vârfuri și ambii sunt vulcani dispăruți. Vârful estic, a cărui înălțime este de 5621m, este mai tânăr, iar bolul său de vulcan este încă foarte clar vizibil. Partea de vest este mai veche. Distanța dintre cele două vârfuri este de aproximativ un kilometru și jumătate.
Muntele a fost cucerit pentru prima dată în 1829, când o echipă condusă de generalul Emanuel s-a dus la Elbrus. Astăzi, regiunea Elbrus este unul dintre centrele turismului de schi; există multe trasee de schi în jurul său.
O parte semnificativă a versanților Elbrusului este plată, dar cu cât mai aproape de vârf, cu atât muntele devine mai abrupt. După ce a depășit o altitudine de 4 mii de metri, abruptul muntelui, în medie, este de 35 de grade! Există pante abrupte din nord și vest.
Cei care decid să urce pe Elbrus trebuie să fie pregătiți pentru sarcini constante asociate cu o urcare destul de ascuțită. Toate acestea duc nu numai la hipoxie, ci și la așa-numitul „miner” - boală de altitudine. Pentru a face față acestuia, expedițiile petrec mai mult timp pe ascensiune decât este necesar pentru ascensiunea însăși, odihnindu-se și aclimatizându-se la condiții de mare altitudine.
